Invata limba engleza in tabara de grup cu insotitor la University of Stirling din Scotia
Tabara grup Scotia University of Stirling este un loc minunat pentru studierea limbii engleze. Farmecul aparte, tipic scotian, este dublat de imprejurimile spectaculoase. In plus, se afla in apropiere de principalele orase ale Scotiei, Edinburgh si Glasgow; ambele fiind la o distanta de aproximativ o ora cu masina.
Iata cinci motive ca sa mergi in aceasta tabara de grup in Scotia:
1.Program cu activitati variate
- Cazare in campusul universitatii (14 nopti, trei mese pe zi)
- 30 de ore de cursuri de limba engleza (dimineata si seara)
- Atestat la terminarea cursului (scoala acreditata British Council, membra English UK)
- Activitati de recreere si sportive (dupa-amiaza si seara)
- 2 excursii de o zi, 4 vizite de o jumatate de zi – cu transport privat, 2 vizite locale – pe jos
- Supraveghere din partea personalului local
2. Locuri de vizitat
-
Edinburgh
Capitala Scotiei (si al saptelea oras ca marime din Marea Britanie) are un farmec aparte. Este uimitor nu doar datorita cladirilor cu o istorie bogata si un stil arhitectural ce ii confera un farmec aparte, ci si pentru ca e trepidant si animat.
Centrul medieval vechi ofera o experienta cu totul aparte; aproape la orice pas vezi ceva care iti captiveaza privirea; fie ca e vorba de evenimente ce se intampla in strada, de cladiri impresionante, de scotieni imbracati in portul traditional sau de multitudinea de spatii verzi.
In Parcul Holyrood se afla vulcanul adormit despre care se crede că ar fi locul Camelotului; legendarul ținut al Regelui Arthur, care ofera o priveliste panoramica asupra orasului.
Castelul din Edinburgh este cea mai faimoasa atractie si domina imprejurimile. Vechea fortareata a fost casa regilor timp de sute de ani.
Yachtul Regal Britannia a fost numita atractia turistica nr. 1 din Marea Britanie de catre Trip Advisor, fiind folosit de membrii Familiei Regale de peste 40 de ani. Un alt obiectiv interesant este Monumentul Scott, in stil victorian gotic, ce e situat chiar în mijlocul Princess Street. Merita vizitata si Catedrala Saint Giles – un magnific asezamant de rugaciune, cu o turlă în formă de coroană.
-
Loch Ness
Legenda veche de secole despre celebrul monstru poate fi aflata la Centrul și Expoziția Loch Ness. Dar chiar si fara povestile despre monstri, locul este fermecator, cu ruinele romantice ale castelului Urquhart de pe tarm. Alte obiective impresionante sunt Fort Augustus si cascada de la Foyers.
-
Glasgow
Nu ai cum sa te plictisesti aici. De la parcurile perfecte pentru relaxare; la muzee, biserici, gradina botanica, galerii de arta si teatre, orasul abunda de obiective turistice.
-
Loch Katrine si The Trossachs
Poti explora cel mai mare lac al Marii Britanii printr-o excursie cu barca; mai mult, te poti bucura de o plimbare prin parcul national ce ofera privelisti spectaculoase.
3. O universitate de prestigiu
University of Stirling este o universitate de prestigiu mondial, care a format o multime de oameni celebri.
Printre acestia se numara: Sir Alex Ferguson (fost manager al echipei Manchester United), Duncan Scott (inotator medalitat de doua ori la Jocurile Olimpice, campion european si mondial), Jackie Kay (poeta si scriitoare), Jonathon Fletcher (a inventat prima versiune moderna a unui motor de cautare pe Internet), Kathleen Taylor (cercetatoare in Biologie), Jack McConnell (fost premier al Scotiei), Joseph Bristow (profesor universitar) si Grace Dent (jurnalista).
Are o reputatie foarte buna in ceea ce priveste calitatea cursurilor si a cercetarii cu impact social. Oferta cursurilor e bogata: de la arte, stiinte sociale si exacte la management, sanatate si sport.
Universitatea a primit 5 stele in topul QS World University Rankings la urmatoarele categorii: calitatea predarii, angajabilitate, facilitati, incluziune sociala si internationalizare. Se numara printre cele mai bune universitati ”tinere” din lume (sub 50 de ani de functionare), fiind pe locul al 46-lea la nivel mondial, precum si printre cele de top din Marea Britanie (locul 40).
In plus, 96% dintre absolventi si-au gasit un job sau si-au continuat studiile in decurs de sase luni de la absolvire, acesta fiind una dintre cele mai bune rate din intreaga tara (locul 3).
Despre campus:
Campusul principal se intinde pe o suprafata de 360 de acri, fiind unul dintre cele mai frumoase din lume.
Se afla la o distanta de doar 3,2 km de centrul orasului Stirling, are o multime de facilitati (inclusiv terenuri de tenis, golf, tenis, bazine olimpice, piste de ciclism si alergare, biblioteca, spatiu comercial, zone de relaxare, cinema si sala de teatru), de o flora si fauna bogata, fiind inconjurat de dealuri si paduri.
Universitatea mai dispune de alte doua campusuri-satelit: Highland si Western Isles.
Beneficii pe termen lung:
Prin urmare, participarea la o tabara de limba engleza la aceasta universitate deschide multe oportunitati elevilor. In primul rand, vor invata si vor exersa engleza chiar in Marea Britanie, ceea ce le va asigura calitatea invatarii.
De altfel, vor intra in legatura directa cu cultura locala, cu oamenii de acolo si vor trai pe propria piele cum arata viata intr-un campus universitar, unde vin oameni din toata lumea – aceste lucruri ii vor ajuta sa isi extinda cunostintele si abilitatile sociale.
In plus, vor avea parte de o experienta de invatare in strainatate, ceea ce e un factor important pentru alegerea facultatii, implicarea in diverse programe pe viitor si la primul job.
Chiar daca nu vor studia in strainatate, faptul ca au urmat un curs in afara ii ajuta sa ia decizii informate pe viitor si le ofera o experienta internationala pe care o pot trece in CV, ceea ce conteaza foarte mult pentru angajatori.
Pentru cei care vor sa aplice pentru cursuri in strainatate, activitatile extrascolare fac adesea diferenta. De cele mai multe ori, universitatile cer si o ”declaratie personala” (personal statement) in care trebuie sa mentionezi tot ce ai facut notabil in afara scolii (voluntariat, hobby-uri, competitii sportive sau academice, cursuri extra), pentru ca vor sa vada potentialul viitorului student in ceea ce priveste implicarea in comunitate si dezvoltarea multilaterala.
4. Scotia, o optiune buna pentru studiile universitare
Scotia este o destinatie pe cat de atractiva, pe cat de competitiva pentru elevii romani care vor sa mearga la o facultate in afara. Asta in conditiile in care guvernul scotian suporta taxele de scolarizare pentru toti studentii care provin din statele membre ale Uniunii Europene (facilitatea ramane valabila si pentru cei care incep cursurile in 2020, indiferent de cum se va rezolva Brexit-ul).
In plus, Scotia este regiunea cu cele mai multe universitati de talie mondiala pe cap de locuitor din lume. Cu 19 astfel de institutii de invatamant, oferta de cursuri e bogata, iar calitatea predarii e inalta.
Cei care invata in universitatile din Scotia sunt cei mai multumiti de modul in care se desfasoara orele din tot Regatul Unit.
Priceperea profesorilor si utilitatea programei se reflecta in faptul ca numarul absolventilor din universitatile din Scotia care se angajeaza sau isi continua studiile este cel mai mare din Marea Britanie.
In anul universitar 2014-2015, 95,1% dintre acestia si-au gasit de munca in UK sau au facut un master in decursul a sase luni de la absolvire. Comparativ, procentul in Anglia a fost de 93,8%, iar in Irlanda de Nord – de 93,5%.
5. Tabara de grup, cu insotitor
Tabara este una de grup, cu insotitor din partea agentiei, asa ca toti participantii vor beneficia de organizare, indrumare si deplasare in siguranta.