Impresii din tabara de limba engleza New York, Universitatea Kean
Intoarsa din tabara de limba engleza din New York, Universitatea Kean, Ioana a dorit sa ne multumeasca pentru “posibilitatea si sprijinul acordat pentru facilitarea acestei deplasari”; si, totodata, sa ne impartaseasca impresiile la sfarsitul celor doua saptamani traite in metropola americana.
Povestea Ioanei, despre experienta traita in tabara din America, o gasiti pe blogul ei, dar si in randurile ce urmeaza.
Iti multumim si noi, draga Ioana, pentru cuvintele frumoase! Speram sa contribuim in anii ce urmeaza la implinirea altor vise.
“Un nou vis devenit realitate…
Dupa ce, în vara anului trecut, am participat la o scoala de vara, de doua saptamâni, în Anglia, la Oxford Cheltenham; anul acesta, mai precis în februarie, impulsionata de cele vazute si traite la scoala de vara, am dat admitere la Fettes College, unul dintre cele mai renumite colegii din Regatul Marii Britanii.
Desi, admisa în martie 2013 cu calificativul general Excelent, obtinând la matematica în limba engleza si la engleza, calificative maxime. Am decis sa ramân înca în tara, sa dau admiterea nationala – unde am intrat cu media 9,95, la specializarea dorita – matematica informatica – intensiv informatica la Colegiul National “Emanuil Gojdu” din Oradea. Sa mai fac cel putin 2 ani de liceu în România si…pâna atunci sa mai vad unde ar fi locul în care m-as putea adapta cel mai repede. Ce alte perspective mi se deschid, ce alte oportunitati mi se mai pot ivi studiind eventual si în alte colturi ale lumii.
Visul meu de anul trecut a continuat si în acest an.
Mi-am dorit nu doar sa privesc si sa tind spre inaltimi, ci chiar sa zbor; nu cu scopul neaparat al unei vacante obisnuite, ci cu un scop si o destinatie precisa; sa studiez engleza americana la ea acasa, într-un campus de renume international.
Si…cum visele pot deveni realitate…am reusit ca în 20 iulie sa iau avionul din Budapesta si…dupa o escala la Varsovia, sa-mi iau zborul catre aeroportul John F. Kennedy din New York. Am decis ca pret de doua saptamâni sa învat engleza americana; studiind la Universitatea Kean din Union, New Jersey localizata la 12 mile vest de New York (Manhattan). In timpul zborului, care a durat aproximativ 11 ore, am privit spre Pamânt, de dincolo de nori. M-am gândit cu mult drag la persoanele care m-au ajutat sa ma desprind de la sol, sa învat sa zbor, care au contribuit si contribuie enorm la formarea mea si carora le voi multumi toata viata: parintilor mei, bunicii mele, mentorului meu.
Am strabatut mari si tari si…cu cât ma apropiam de destinatie îmi revenea în minte melodia si versurile lui Frank Sinatra – “New York, New York”. Am fost asteptata în aeroport de un chip prietenos, o tânara domnisoara, asistent-director al scolii de vara, pe nume Tara Lawer, care s-a dovedit a fi o persoana grozava, cu care m-am împrietenit foarte bine si care a vegheat ca nimic sa nu-mi lipseasca si sa ma simt minunat.
CAMPUSUL
În Campusul Universitatii Kean, unde am fost întâmpinata de la sosire de veverite si mult verde, am descoperit o multime de oameni noi, cu sufletul plin de bucurie si bunatate. Persoane care m-au primit cu bratele deschise, nerabdatoare sa facem cunostinta si sa devenim prieteni. Eram singura eleva românca si una dintre cele mai tinere, dintr-un numar de 300 de elevi adunati din toate colturile lumii: Italia, Franta, China, Lituania, Turcia, Belgia, etc. Pot spune ca aceasta experienta mi-a dat sansa de a cunoaste persoane noi cu care si acum, la întoarcerea acasa, tin legatura si pe care sper sa le mai întâlnesc în viitor.
Incinta campusului – foarte frumoasa; cladiri noi, sali dotate cu echipamente superperformante, terenuri de basket, volei, tenis, fotbal, piste de alergat, piscina, iar mâncarea pentru toate gusturile.
De asemenea, am avut placerea de a asista la 30 de cursuri de limba engleza, care se bazau pe conversatie; orele, care s-au desfasurat în grupe de maxim 15 elevi selectati pe nivele de cunoastere, au fost interactive având la baza dezvoltarea abilitatilor de comunicare, a vocabularului si pronuntiei limbii engleze; câstigul pentru mine, pe lânga aceste cursuri, a constat în faptul ca, fiind singura românca, am fost nevoita sa vorbesc continuu limba engleza si nu doar la cursuri.
Orele s-au desfasurat sub coordonarea unor doamne profesoare deosebite din toate punctele de vedere.
Am învatat multe lucruri si am dobândit valori noi lucrând cu aceste doamne speciale. Desi nu eram amenintati cu note, cu totii ne dadeam interesul de a învata si dezbate cât mai multe lucruri si subiecte noi. Mai ieseam si pe afara, unde ne mai desfasuram orele din când în când. Mrs. Bethany, una dintre doamnele profesoare, ne-a pus sa luam interviuri unor americani din campusul Universitatii Kean. Alaturi de colega mea, Vittoria din Italia, am descoperit lucruri noi despre cultura americana; ca de exemplu despre Ziua Independentei, Ziua Recunostintei, mesele în familie, despre Statuia Libertatii, etc. A fost o experienta grozava! La sfârsitul cursului fiecare student a primit certificat de atestare.
Am participat la multe activitati din cadrul scolii de vara: am jucat basket, sportul preferat în campus; am jucat volei, am înotat, am dansat zumba, am participat la diverse party-uri cu diferite teme organizate de staff, precum si la nelipsitele batai cu apa.
PRIMA IESIRE IN NEW YORK
Prima mea iesire în New York a fost minunata! Eram foarte bucuroasa si nerabdatoare. Am vizitat “Harlem Museum” si apoi grandiosul “Times Square”. Îmi aduc aminte de parca asta ar fi fost ieri! Explozia de culoare de care m-am lovit când am iesit din metrou în “Times Square” m-a lasat cu gura cascata; eram uimita si nerabdatoare sa descopar ce ascund strazile pline de oameni din toate colturile lumii!
O alta parte a metropolei “The Big Apple”, care m-a fascinat, a fost “Central Park”. Prima parte pe care am strabatut-o a fost “Strawberry fields” un loc de comemorare al celebrului artist John Lennon care a fost asasinat în NY în luna decembrie a anului 1980. Numele de “Strawberry fields” provine de la celebrul lui cântec cu acelasi nume. În acest loc exista o inscriptie pe beton unde e scris numele celebrului cântec “Imagine”. E o zona de liniste, dar cei care doresc sa aduca un omagiu cântând unul din cântecele lui sunt bine veniti. E un loc încarcat de emotie.
Dupa ce am trecut de aceasta zona, am cautat un loc la umbra si am petrecut câteva ore pe gazonul verde.
Într-o zi cu soare am pornit cu vaporasul spre celebrul simbol al Americii “Statuia Libertatii”, situata în portul “Liberty Island”, la sud-est de Manhattan.
Statuia a fost plasata în anul 1886 la intrarea în port cu scopul de a transmite calatorilor sositi, salutul de bun venit pe “Tarâmul tuturor posibilitatilor”; era primul lucru pe care îl vedeau imigrantii care calatoreau luni în sir pentru a-si atinge visul; acum ca si odinioara e un loc care îti da speranta si încredere. Am petrecut clipe minunate în preajma ei, dupa care ne-am retras în aglomeratul New York.
Am vizitat Museum of Modern Art (MOMA). E un loc care merita vazut! Este considerat cel mai important muzeu de arta moderna din lume; un angajament fata de arta contemporana, ce include toate formele de exprimare vizuala; precum pictura si sculptura, desene, carti tiparite si ilustrate, fotografie, arhitectura si design, film si video.
Am vizitat “National Museum of Natural History” în care, la intrare ramâi uimit în fata unui imens elefant african, un gigant de 12 tone, ucis in 1954, cel mai mare exponat mumificat din lume; dar si de reptile, pasari si schelete de dinozauri. În muzeu, se poate vizita si incredibila “National Gem Collection”.
LITTLE ITALY & BROOKLYN
Interesante sunt si cele doua cartiere renumite ale NY-ului: “Little Italy” – cel mai bun loc pentru a savura gustul Lumii Vechi, fie ca este vorba de o gustare sau o masa copioasa; si “Chinatown” – cea mai mare comunitate asiatica din America de Nord; cu sute de restaurante, magazine exotice si tarabe; oferind turistilor posibilitatea de a se bucura de un festin culinar la orice ora din zi sau noapte.
Am mai vizitat Manhattanul, cu “Rockefeller Center”, “Visitor`s Center”, “St. Pat`s Cathedral”, “Radio City Music Hall”, “Midtown”, faimosul boulevard “5th Avenue”; apoi “The Dakota Carnegie Hall”, “Columbus Circle”; si multe alte locuri minunate care descriu perfect istoria, arhitectura si stilul de viata american.
Timpul petrecut in tabara de vara a trecut foarte repede, asa cum trece mereu când faci lucruri care îti plac.
Mi-am petrecut ultima zi în Brooklyn.
Brooklyn se remarca prin stilul vechi si unic si prin frumoasa priveliste spre Manhattan. A fost o zi incredibila. Ne-am plimbat putin dupa care am luat feribotul spre Downtown. Acolo am stat pe iarba sub “Brooklyn Bridge”, dupa care am traversat celebrul pod. “Brooklyn Bridge” este unul dintre cele mai vechi poduri suspendate din SUA, având ca fundal uimitoarea linie a orizontului newyorkez.
Mi-as fi dorit sa petrec mai mult timp în celebrul New York City; deoarece New York-ul este un oras al superlativelor în adevaratul sens al cuvântului! Imensa metropola, care reda perfect imaginea visului american, m-a fermecat. Cerul brazdat de zgârie-nori, primirea si grija calduroasa a Tarei Lawer, taxiurile galbene, explozia de culoare si de viata; amestecul de limbi vorbite, multitudinea de nationalitati si culturi m-au lasat cu gura cascata!
Stiu ca în Statele Unite ale Americii exista un loc si pentru mine!
Stilurile noastre se aseamana foarte bine; desi am înteles ca zona aceasta a New York-ului e diferita de restul statelor. Oricum totul e minunat! Aici toata lumea e deschisa pentru ceva nou, o idee buna sau un sfat prietenesc (asa cum îi numesc eu “oameni cu orizont larg”).
Am pornit spre scoala de vara cu niste vise mari, dar America mi le-a facut grandioase!
Aici esti apreciat pentru minte, nu pentru nationalitate sau pentru culoarea pielii. Aici chiar se poate! Mi-am luat ramas bun de la staff-ul si colegii alaturi de care ne-am petrecut extraordinar timpul în cadrul si în afara campusului si de la New York; cu tristete în ochi si cu promisiunea ca ma voi mai întoarce cât de curând posibil! A fost o despartire dulce-amara (bittersweet, cum spunea Tara Lawer)!
Întoarsa acasa si facând o analiza a celor traite si vazute în cele doua saptamâni, pot afirma ca tabara internationala de vara din SUA m-a încarcat pozitiv; m-a încarcat cu un imens bagaj de cunostinte noi; m-a facut mai puternica, m-a facut sa realizez din nou ca, atunci când într-adevar privesti si tinzi spre înaltimi, visele pot deveni mai usor realitate!
A fost una dintre cele mai frumoase experiente din viata mea.
Pentru asta, le multumesc tuturor celor care au facut posibila aceasta experienta; tuturor celor care mi-au fost mereu aproape si m-au încurajat întotdeauna în calea devenirii mele!” Ioana, august 2013.